Insulele Feroe – România | 100% până acum. De la 7-0 din 1992, până azi. Dacă doriți să revedeți: cum arăta naționala tricoloră la precedentele partide cu Feroe

Insulele Feroe - România | 100% până acum. De la 7-0 din 1992, până azi. Dacă doriți să revedeți: cum arăta naționala tricoloră la precedentele partide cu Feroe
Cosmin Contra, selectionerul echipei nationale a Romaniei, urmareste meciul de fotbal contra echipei Muntenegru din etapa 1 a Grupei 4-Divizia C a Ligii Natiunilor, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, vineri, 7 septembrie 2018. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Insulele Feroe – România, azi, ora 19:00, Pro TV și liveblog pe www.prosport.ro

Sorții ne-au trimis des în aceleași grupe preliminare cu reprezentativa micuțului arhipelag din nordul Oceanului Atlantic. De două ori în cadrul Campionatului Mondial și tot de-atâtea ori în cadrul celui European. Până acum, avem 100% cu ei din punctul de vedere al victoriilor, învingându-i în toate cele 7 confruntări. În general i-am depășit ușor în toate aceste partide, doar în două dintre ele, cele încheiate cu 1-0, una în depalsare, cealaltă acasă, am avut unele emoții. În actualele preliminarii, feroezii nu-și dezmint numele de echipă mică, fiind înșurubați bine pe ultima poziție, având și aici un 100% negativ, 6 înfrângeri din 6 meciuri.

Așadar „astăzi nu mai există echipe mici” este o vorbă care își are acoperire doar într-o mică parte și este rostită în general de antrenorii care își caută alibiuri. Cu toate acestea, meciul de la Tórshavn trebuie tratat exact ca unul de calificare, fără vreo desconsiderare a adversarului, pentru că ceasul rău nu se lasă așteptat dacă este invitat. De aceea, există o anume presiune pe umerii tricolorilor pentru care orice rezultat în afara victoriei ar fi de neacceptat, nu numai deoarece ar fi rușinos, dar ar și micșora simțitor șansele de accedere la locul 2.

Insulele Feroe – România. Cele două loturi

ROMÂNIA
Portari
Florin Constantin NIȚĂ, n. 03.07.1987 (AC Sparta Praha / Cehia 1, 2/0)
Ionuț Andrei RADU, n. 28.05.1997 (Genoa CFC / Italia 1, 0/0)
Anton Ciprian TĂTĂRUȘANU, n. 09.02.1986 (Olympique Lyonnais / Franța 1, 64/0)
Fundași
Nicușor Silviu BANCU, n. 18.09.1992 (CSU Craiova, 10/0)
Romario BENZAR, n. 26.03.1992 (US Lecce / Italia 1, 16/0)
Vlad Iulian CHIRICHEȘ, n. 14.11.1989 (US Sassuolo Calcio / Italia 1, 57/0)
Dragoș GRIGORE, n. 07.09.1986 (PFK Ludogoreț Razgrad / Bulgaria 1, 37/0)
Vasile MOGOȘ, n. 31.10.1992 (US Cremonese / Italia 2, 0/0)
Ionuț NEDELCEARU, n. 25.04.1996 (FK Ufa / Rusia 1, 5/0)
Adrian RUS, n. 18.03.1996 (MOL Fehérvár FK / Ungaria 1, 1/0)
Alin Dorel TOȘCA, n. 14.02.1992 (Gazişehir Gaziantep FK / Turcia 1, 17/0)
Mijlocași
Paul Viorel ANTON, n. 10.05.1991 (FK Krîlia Sovetov Samara / Rusia, 9/0)
Mihai Cătălin BORDEIANU, n. 18.11.1991 (FC CFR 1907 Cluj, 1/0)
Alexandru CICÂLDĂU, n. 08.07.1997 (CSU Craiova, 5/0)
Florinel Teodor COMAN, n. 10.04.1998 (FCSB București, 0/0)
Ciprian Ioan DEAC, n. 16.02.1986 (FC CFR 1907 Cluj, 21/4)
Ianis HAGI, n. 22.10.1998 (KRC Genk / Belgia 1, 7/0)
Răzvan Gabriel MARIN, n. 23.05.1996 (AFC Ajax Amsterdam / Olanda 1, 19/1)
Ionuț Alexandru MITRIȚĂ, n. 08.02.1995 (New York City FC / SUA MSL, 7/0)
Dan Nicolae NISTOR, n. 06.05.1988 (FC Dinamo 1948 București, 2/0)
Nicolae Claudiu STANCIU, n. 07.05.1993 (SK Slavia Praha / Cehia 1, 33/10)
Atacanți
Florin ANDONE, n. 11.04.1993 (Galatasaray SK / Turcia 1, 23/2)
Claudiu Andrei KEȘERÜ, n. 02.12.1986 (PFK Ludogoreț Razgrad / Bulgaria 1, 35/12)
George Alexandru PUȘCAȘ, 08.04.1996 (Reading FC / Anglia 2, 10/5)
Selecționer
Cosmin Marius CONTRA, n. 15.12.1975, 20. 12. 5. 3. 35-18

FEROE
Portari
Teitur GESTSSON, n. 19.08.1992 (HB Tórshavn, 6/0)
Kristian JOENSEN, n. 22.12.1992 (KI Klaksvik, 0/0)
Gunnar NIELSEN, n. 07.10.1986 (FH Hafnarfjarðar / Islanda 1, 53/0)
Fundași
Hørður ASKHAM, n. 22.09.1994 (HB Tórshavn, 1/0)
Rógvi BALDVINSSON, n. 06.12.1989 (Bryne FK / Norvegia 1, 41/3)
Viljormur DAVIDSEN, n. 19.07.1991 (Vejle BK / Danemarca 2, 35/1)
Magnus EGILSSON, n. 19.03.1994 (HB Tórshavn, 1/0)
Andrias ERIKSEN, n. 22.04.1994 (B36 Tórshavn, 1/0)
Atli GREGERSEN, n. 15.06.1982 (Vikingur Leirvik, 55/1)
Ári Mohr JÓNSSON, n. 22.07.1994 (Sandnes Ulf / Norvegia 2, 3/0)
Heini VATNSDAL, n. 18.10.1991 (BK Fremad Amager / Danemarca 2, 15/0)
Mijlocași
Kaj Leo i BARTALSSTOVU, n. 23.06.1991 (Valur Reykjavik / Islanda 1, 25/1)
Jóannes BJARTALIÐ, n. 10.07.1996 (KI Klaksvik, 2/0)
Jóannes Kalsø DANIELSEN, n. 10.09.1997 (KI Klaksvik, 0/0)
Árni FREDRIKSBERG, n. 13.06.1992 (NSI Runavik, 8/0)
Hallur HANSSON, n. 08.07.1992 (AC Horsens / Danemarca 1, 45/5)
René JOENSEN, n. 08.02.1993 (HB Tórshavn, 26/3)
Patrik JOHANNESEN, n. 07.09.1995 (KI Klaksvik, 5/0)
Brandur Hendriksson OLSEN, n. 19.12.1995 (FH Hafnarfjarðar / Islanda 1, 28/3)
Gilli Rólantsson SØRENSEN, n. 11.08.1992 (SK Brann Bergen / Norvegia 1, 33/1)
Sølvi VATNHAMAR, n. 05.05.1986 (Vikingur Leirvik, 33/1)
Atacanți
Jóan Simun EDMUNDSSON, n. 26.07.1991 (DSC Arminia Bielefeld / Germania 2, 54/7)
Adrian JUSTINUSSEN, n. 21.07.1998 (HB Tórshavn, 0/0)
Klæmint OLSEN, n. 17.07.1990 (NSI Runavik, 24/1)
Selecționer
Lars Christian OLSEN, n. 02.02.1961, 53. 8. 7. 38. 35-104

Insulele Feroe – România. MECIUL 702

Meciul de la Tórshavn va fi al 702-lea din palmaresul echipei naționale. Bilanțul la zi este următorul: 312 victorii, 180 egaluri, 209 înfrângeri, 1156-889 golaveraj.

Meciurile din acest an ale naționalei Insulelor Feroe

23.03; Attard: MALTA – FEROE 2-1 (1-0) prel.CE
Spectatori: 7.531. Marcatori: K.Nwoko (13), S.Borg (77p) – Thomsen (90+8). Arbitru: Þórarinsson (Islanda). C.G.: K.Nwoko – R.Joensen, K.i Bartalsstovu, H.Hansson, G.Sørensen.
FEROE: G.Nielsen – G.Sørensen, Gregersen, Færø, V.Davidsen – S.Vatnhamar (68 K.L.i Bartalstovu), Baldvinsson (79 Frederiksberg) – B.H.Olsen, R.Joensen (72 K.Olsen), F.Hansson – J.Thomsen. Antr. Lars Christian Olsen.
07.06; Tórshavn: FEROE – SPANIA 1-4 (1-3) prel.CE
Spectatori: 4.800. Marcatori: K.Olsen (30) – Sergio Ramos (6), Jesús Navas (19), Gestsson (34a), José Gayà (71). Arbitru: Jorgji (Albania). C.G.: Jesús Navas.
FEROE: Gestsson – G.Sørensen, Gregersen, Færø, V.Davidsen – S.Vatnhamar, Vatnsdal (74 Baldvinsson) – B.H.Olsen, H.Hansen, Frederiksberg (86 M.Olsen) – K.Olsen (68 P.Johannesen). Antr. Lars Christian Olsen.
10.06; Tórshavn: FEROE – NORVEGIA 0-2 (0-0) prel.CE
Spectatori: 3.083. Marcator: B.Johnsen (49, 84). Arbitru: Rumšas (Lituania). C.G.: Baldvinsson, G.Sørensen.
FEROE: Gestsson – G.Sørensen, Gregersen, Færø, V.Davidsen – S.Vatnhamar (69 Frederiksberg), Baldvinsson – B.H.Olsen, H.Hansen, R.Joensen (84 Vatnsdal) – K.Olsen (89 P.Johannesen). Antr. Lars Christian Olsen.
05.09; Tórshavn: FEROE – SUEDIA 0-4 (0-4) prel.CE
Spectatori: 3.108. Marcatori: Isak (12, 15), Nilsson-Lindelöf (23), Quaison (41). Arbitru: Lopes Martins (Portugalia). C.G.: Gregersen.
FEROE: Gestsson – H.Askham, Gregersen, Baldvinsson, V.Davidsen – R.Joensen (46 Vatnsdal), B.H.Olsen (76 M.Olsen) – S.Vatnhamar, H.Hansen, Frederiksberg (63 Bjartalið) – Edmundsson. Antr. Lars Christian Olsen.
08.09; Gijón: SPANIA – FEROE 4-0 (1-0) prel.CE
Spectatori: 23.644. Marcatori: Rodrigo (13, 50), Paco Alcácer (90, 90+3). Arbitru: Jakubik (Polonia). C.G.: Thiago Alcântara, Sergio Ramos.
FEROE: Gestsson – S.Vatnhamar, H.Vatnsdal, Baldvinsson (55 Eriksen), Gregersen, V.Davidsen – S.Vatnhamar, H.Hansen, B.H.Olsen, Bjartalið – Edmundsson (65 K.L. i Bartalsstovu), K.Olsen (87 Egilsson). Antr. Lars Christian Olsen.

Insulele Feroe – România. Cele șapte victorii cu Feroe

06.05.1992 București: ROMÂNIA – FEROE 7-0 (5-0) prel.CM
Stadion: Steaua. Spectatori: 10.000. Marcatori: G.Balint (4, 39, 78), Gh.Hagi (14), Lăcătuș (28p), I.Lupescu (44), C.Pană III (56). Arbitru: Nikakēs (Grecia).
ROMÂNIA: Stelea – D.Petrescu, Mihali, Gh.Popescu, D.Munteanu – C.Pană III, Lupescu (77 Cheregi), I.Rotariu, Gh.Hagi / cpt – Lăcătuș (63 Gane), Balint. Antr. Cornel Dinu.
FEROE: Knudsen – J.Jakobsen, T.E.Hansen, M.Danielsen, A.Justinussen – A.Mørkøre, M.Jarnskor (48 T.Nielsen), Á.Løkin, Reynheim, Dam (63 T.Jónsson) – Müller. Antr. Páll Guðlaugsson.
08.09.1993 Toftir: FEROE – ROMÂNIA 0-4 (0-1) prel.CM.
Stadion: Svangaskarð. Spectatori: 2.724. Marcator: Răducioiu (23, 57, 58, 75). Arbitru: Juk (Belarus).
FEROE: Knudsen – J.Jakobsen, Ó.Johannesen, K.Mørkøre, A.Justinussen – A.Mørkøre (78 Rúni Nolsøe), Á.Løkin, Ø.Hansen (75 Reynatugvu), M.Jarnskor, Dam – Reynheim. Antr. Jógvan Norðbúð și Jóhan Nielsen.
ROMÂNIA: Prunea – D.Petrescu (75 Panduru), Prodan, Gh.Popescu, Selymes – Sabău, Lupescu, Gh.Hagi / cpt, D.Munteanu – Răducioiu, Vlădoiu (68 Craioveanu). Antr. Anghel Iordănescu.
10.09.2008 Tórshavn: FEROE – ROMÂNIA 0-1 (0-0) prel.CM
Stadion: Tórsvøllur. Spectatori: 805. Marcator: Cociș (59). Arbitru: Strahonja (Croația). C.R.: Ghionea (48).
FEROE: Mikkelsen – P.D.Jacobsen, M.Thomassen, Atli Danielsen, J.T.Davidsen – J.R.Jacobsen (78 B.Løkin), Bø, Borg (89 B.Eliasen), S.Samuelsen – Chr.Jacobsen, Fløtum (76 A.L.Olsen). Antr. Jógvan Martin Olsen.
ROMÂNIA: Lobonț – Contra / cpt, Goian, Rădoi (18 Ghionea), Neșu – Cociș, Codrea, Costin Lazăr, Aliuță (67 Moți) – M.Niculae (88 Bratu), Fl.Costea. Antr. Victor Pițurcă.
14.10.2009 Piatra Neamț: ROMÂNIA – FEROE 3-1 (1-0) prel.CM
Stadion: Ceahlăul. Spectatori: 15.000. Marcatori: Apostol (14), Bucur (65), Mazilu (87) – Bø (84). Arbitru: Gvardis (Rusia).
ROMÂNIA: Pantilimon – Panin, Rădoi / cpt, Goian (24 Galamaz), Raț – Mara, Iul.Apostol, N.Grigore, D.Varga – Bucur (75 A.Cristea), Marica (82 Mazilu). Antr. Răzvan Lucescu.
FEROE: Mikkelsen – Næs, Atli Danielsen, Gregersen, Bø – R.Jacobsen (73 A.Th.Hansen), Benjaminsen (81 Chr.Jacobsen), S.Samuelsen, Borg – A.L.Olsen, Holst (70 B.Løkin). Antr. Brian Kerr.
29.03.2015 Ploiești: ROMÂNIA – FEROE 1-0 (1-0) prel.CE
Stadion: „Ilie Oană”. Spectatori: 13.898. Marcator: Keserü (22). Arbitru: Soares Dias (Portugalia).
ROMÂNIA: Pantilimon – Papp, Chiricheș, Dr.Grigore, Raț / cpt – Pintilii, Sănmărtean (85 Prepeliță) – Ad.Popa (70 Torje), Rusescu (59 Cr.Tănase), Maxim – Keserü. Antr. Anghel Iordănescu.
FEROE: G.Nielsen – J.Davidsen, Gregersen, Nattestad, V.Davidsen – Færø (73 A.L.Olsen) – Vatnhamar, Brandur Olsen (79 R.Joensen), Ro.Jacobsen (79 Sørensen), Holst – Edmundsson. Antr. Lars Christian Olsen.
11.10.2015 Tórshavn: FEROE – ROMÂNIA 0-3 (0-2) prel.CE
Stadion: Tórsvøllur. Spectatori: 3.941. Marcatori: Budescu (4, 45), Maxim (83). Arbitru: Kružliak (Slovacia).
FEROE: G.Nielsen – Næs, Færø, Nattestad (84 Baldvinsson), Sørensen – Vatnhamar (69 Á.Frederiksberg) – Holst (69 A.L.Olsen), H.Hansson, Brandur Olsen, i Bartalsstovu – Edmundsson. Antr. Lars Christian Olsen.
ROMÂNIA: Tătărușanu – Mățel, Chiricheș, Dr.Grigore, Raț / cpt – Hoban, Pintilii – Ad.Popa, B.Stancu (89 Alibec), Torje (78 Maxim) – Budescu (87 Prepeliță). Antr. Anghel Iordănescu.
26.03.2019, Cluj-Napoca: ROMÂNIA – FEROE 4-1 (3-1) prel.CE
Stadion: CFR-„Constantin Rădulescu”. Spectatori: 10.502. Marcatori: Deac (26), Keserü (29, 32), G.Pușcaș (63) – V.Davidsen (40p). Arbitru: Meler (Turcia).
ROMÂNIA: Tătărușanu / cpt – Benzar (46 I.Hagi), Moți, Dr.Grigore, Bancu – Deac, N.Stanciu (78 Man), R.Marin, Chipciu – Pușcaș, Keserü (69 Cicâldău). Antr. Cosmin Contra.
FEROE: G.Nielsen – G.Sørensen, Gregersen, Færø, V.Davidsen – K.L.i Bartalsstovu (67 Frederiksberg), Vatnsdal (29 Baldvinsson), B.H.Olsen, R.Joensen – H.Hansson (77 S.Vatnhamar) – K.Olsen. Antr. Lars Christian Olsen.

Pentru prima oară arbitrii din Azerbaidjan

Meciul va fi condus de o brigadă de arbitrii din Azerbaidjan, cu Aliar Agaev la centru, Zeinal Zeinalov și Akif Amirali asistenți, Rahim Hasanov rezervă. Este o premieră, căci niciodată până acum echipa noastră națională n-a mai avut parte de arbitraj din această țară.
Meciurile inter-țări conduse de Agaev
24.03.2019; Varșovia: POLONIA – LETONIA 2-0 (0-0) prel.CE
19.11.2018; Århus: DANEMARCA – IRLANDA 0-0 Liga Națiunilor UEFA Liga B
10.09.2018; Rostov-na-Donu: RUSIA – CEHIA 5-1 (3-0) amical
13.11.2016; Nicosia: CIPRU – GIBRALTAR 3-1 (1-0) prel.CM
06.09.2016; Moscova: RUSIA – GHANA 1-0 (1-0) amical
18.11.2014; Kiev: UCRAINA – LITUANIA 0-0 amical
04.06.2013; Almatî: KAZAHSTAN – BULGARIA 1-2 (0-0) amical

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×